FA-330

Focke-Achgelis Fa-330 "Bachstelze" (Codobatura)
un articol de Tudor "Bill" Nicorici



        La inceputul anului 1942, Focke Achgelis, din Laupheim, au fost solicitati sa conceapa un auto-giro, simpla comanda, care sa poate sa fie remorcat de catre un U-boot pentru a mari raza de observatie a submarinului. In acea vreme U-boot-urile erau fortate sa lupte in zonele indepartate de tarmuri unde erau multe nave antisubmarin, si trebuiau sa vineze in Atlantic unde erau in siguranta, insa datorita pozitiei joase in apa, aveau raza de observatie foarte mica.

Desi conceput de Focke Achgelis, el a fost construit de Wesser-Flugzeugbau, in apropiere de Bremen. Aceasta fabrica a produs fuselaje de Focke Wulf 190, elicoptere FA 223 si aproximativ 200 din acest autogiro, pina la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Variatiunile designului de baza au fost o varianta cu un rotor usor mai mare si optiunea de a adauga roti pentru aterizare, si o propunere, FA 336 care era o “codobatura” cu motor de 60 CP si tren de aterizare.


        FA 330 era de fapt un zmeu care era legat cu submarinul cu un cablu de 60-150 m. Era usor de montat si se construia din tuburi de otel si un pilon, in spatele scaunului, pentru a sustine rotorul. Acesta, format din trei pale, era pus in miscare cu ajutorul unei fringhii sau pur si simplu cu mina, in cazul in care vintul era suficient de puternic. Pentru a recupera autogiro-ul, cablul era strins cu un vinci iar cind aparatul era aterizat pe mica platforma de pe submarin, rotorul era oprit cu o frina.



        Antrenamentul pilotilor s-a facut intr-un tunel de vint in Chalais-Meudon, situat linga Paris. Altitudinea maxima la care ajungea era de 120 m extinzind raza de observatie la 40 km, mult mai mult decit cei 8 km vizibili de pe puntea submarinului. In caz de urgenta, pilotul, care avea legatura telefonica cu submarinul, ridica o maneta de deasupra capului desprinzind cablul de aparat si abandonind rotorul. Dupa ce rotorul se indeparta de autogiro se deschidea o parasuta atasata in spatele pilonului principal. In aceasta faza, pilotul, care era atasat de parasuta elibera centurile de siguranta permitind restului aparatului sa cada in mare, in timp ce el plutea sub parasuta.


        Clasa principala de U-boot pe care era folosit era Tipul IX, care avea un deplasament de 740 t, viteza la suprafata de 18 kt si in imersiune de 7,5 kt. Folosirea zmeelor codobatura nu era foarte populara in rindul echipajelor pentru ca in caz de urgenta submarinul trebuia sa-si amine imersiunea, pentru a recupera autogiro-ul, lucru care putea sa insemne depistarea si distrugerea U-boot-ului.



        FA 330 au fost folosite in Atlanticul de Sud incepind de la mijlocul anului 1942 si chiar in Oceanul Indian. Este stabilit ca U-861 a folosit FA 330 intr-o patrulare in Oceanul Indian, unde se pare ca a fost folosit mai mult.

Date tehnice:

  • diameterul rotorului: 7.32m
  • lungime: 4.4m
  • greutate gol: 83kg
  • viteza remorcat: 40km/h
  • viteza minima - 25km/h


Bibliografie:
P.Lambermont "Helicopters and Autogyros of the World", 1958
J.R.Smith, Antony L. Kay "German Aircraft of the Second World War", 1972


KITUL:


        Kitul este scara 1/48, este produs de firma ceheasca Fly si e din stiren si rasina. Mai are o mica coala de PE, cu centuri, minere si manete si alte citeva piese. Exista si citeva decaluri cu mici Balkankreuz pentru deriva.
Review

       

    Dupa montarea cozii am pus tubulatura din segmente mici, din ac de seringa de 0,55 mm. Am montat si manetele si alte citeva piese de PE si am vopsit totul cu RLM 76 MM. Iata rezultatul:












        
        La ampenajul codal am suflat centrul panourilor cu aceeasi vopsea, usor deschisa la culoare prin amestecarea cu alb.
In paralel am vopsit parasuta si chingile de prindere:


si o alta poza cu palele vopsite tot cu RLM 76 si scaunul format din cele 2 parti

        Am montat scaunul si am pus decalurile pe coada si apoi le-am sigilat cu un amestec de Future si Buff Tamiya in cantitate foarte mica:





        Palele au fost mascate si vopsite cu mica portiune neagra din virfuri, iar apoi cu si mai mica portiune alba. Au primit si cite doua bandouri rosii inspre axul rotorului. Dupa mici corecturi sigilarea s-a facut cu acelasi amestec de Future si foarte putin Buff. In poza vedeti si rotorul unde vin montate palele, inca nevopsit.


        Plansa de bord, minimala la acest zmeu, a fost vopsita cu RLM 76 si negru iar cadranele cu rama silver. La ace mai am de facut citeva corecturi. Cablurile din spatele ei au fost facute din fir de Plumb de 0,2 mm vopsit cu negru|:
In episodul urmator voi definitiva parasuta din spatele scaunului si, poate si montarea palelor.
Dupa o pauza cauzata de extraordinara expeditie de la Mosonmagyarovar 2010 am reluat lucrul la “Codobatura”
Am vopsit si montat chingile parasutei iar apoi am lipit-o de axul rotorului.


In acelasi timp am executat comenzile prin cablu ale directiei, situate sub ampenajul codal



        In etapa urmatoare am terminat de vopsit rotorul. Apoi cu Prozacul pregatit ;-) am inceput lipirea palelor rotorului. Palele fiind grele si punctul de lipire foarte mic a fost o operatiune anevoioasa. A trebuit sa folosesc suporturi. Dupa lipire am pus piesele de PE prin care vin cablurile si am executat gaurile in ele. Prin gauri am lipit firul de pescuit de 0,08 mm vopsit cu gunmetal si dat cu future pentru fixare. Firele au fost trecute prin gauri si lestate, iar apoi fixate cu o mica picatura de Superglue.



         Urmeaza fixarea centurilor scaunului si, inainte de lipirea rotorului, pozitionarea cablurilor care vor fi executate din fir de Plumb de 0,2 mm.

          Dupa ce am postat cablurile din fir de Plumb de 0,3 am lipit partea de jos a rotorului si maneta de actionare. Pe cablurile dintre palele rotorului am simulat intariturile din superglue gel, iar apoi a, lipit rotorul de pilon. In prealabil pe partea inferioara a palelor am pus trei mici urechi de care se agatau palele cind stationa. De una din ele am legat pala ce merge paralel cu fuselajul cu sirma de 0,1mm. Dupa un strat de lac mat Vallejo am facut citeva poze, pe care vi le prezint mai jos.